» PEAR, Repozitoriul de
Extensii și Aplicații PHP
(original, Repozitoriul de Extensii
și Suplimente PHP) este versiunea PHP a claselor fundamentale, care în
viitor poate deveni una din modalitățile cheie de distribuire a extensiilor
PHP între programatori.
PEAR s-a născut din discuțiile purtate la Întrunirea Programatorilor PHP (PHP Developers' Meeting (PDM)), care a avut loc în ianuarie 2000 în Tel Aviv. PEAR a fost creat de către Stig S. Bakken și este dedicat fiicei sale întâi născute, Malin Bakken.
De la începutul anului 2000, PEAR a ajuns să devină un proiect mare, semnificativ, cu un număr mare de programatori lucrând asupra implementării unor funcționalități standarde, reutilizabile, pentru beneficiul întregii comunități PHP. În prezent PEAR include o largă varietate de clase fundamentale de infrastructură pentru acces la baze de date, memorizarea conținutului, calcule matematice, comerț electronic și multe altele.
Mai multe informații despre PEAR pot fi găsite în » manual.
» Inițiativa de Asigurare a Calității în PHP a fost inaugurată în vara anului 2000 ca răspuns la criticile, precum că versiunile PHP nu erau suficient testate pentru a putea fi puse în medii de producere. Acum echipa constă dintr-un grup de programatori de bază care posedă o bună înțelegere a codurilor-sursă PHP. Acești programatori își petrec o bună parte din timp localizând și corectând greșelile din PHP. În plus, există mulți alți membri ai echipei, care testează și își expun părerea asupra acestor corectări, folosind o largă varietate de platforme.
» PHP-GTK este soluția PHP pentru scrierea aplicațiilor GUI de partea clientului. Andrei Zmievski își amintește planificarea și procesul de creare a PHP-GTK:
Programarea GUI întotdeauna îmi trezea interes, și am aflat că Gtk+ este un instrumentar foarte frumos, cu excepția că programarea sa în C este un pic anevoioasă. După ce am fost martor la implementările PyGtk și GTK-Perl, am decis să văd dacă PHP ar putea să conlucreze cu Gtk+, chiar la nivel minim. Începând cu august 2000, eu am început să am un pic mai mult timp liber și deci atunci am început să experimentez. Orientarea mea de bază a fost implementarea PyGtk deoarece avea un set mai mult sau mai puțin deplin de facilități și avea o interfață bună obiect-orientată. James Henstridge, autorul PyGtk, mi-a acordat multe sfaturi utile în decursul acelor etape inițiale.
Scrierea manuală a interfețelor pentru toate funcțiile Gtk+ era în afara oricăror discuții, de aceea am precăutat ideea unui generator de cod similar celui realizat în PyGtk. Generatorul de cod este un program PHP care citește un set de fișiere .defs conținând informații despre clasele, constantele și metodele Gtk+ și generează cod C care face posibilă interfața PHP cu ele. Ceea ce nu poate fi generat în mod automat, poate fi scris cu mâna în fișiere .overrides.
Lucrul asupra generatorului de cod și asupra infrastructurii a durat destul de mult din cauza că în toamna anului 2000 am avut puțin timp să lucrez asupra PHP-GTK. După ce am demonstrat PHP-GTK lui Frank Kromann, el a manifestat interes și a început să-mi ofere ajutor la generatorul de cod și la implementarea pentru Win32. Când am scris primul program 'Hello World' și l-am lansat, a fost foarte palpitant. A durat încă vre-o două luni până ce am adus proiectul la o stare prezentabilă și versiunea inițială a fost lansată la 1 martie 2001. Noutatea a apărut rapid pe SlashDot.
Simțind că PHP-GTK poate fi costisitor, am pregătit o listă poștală de distribuție și CVS separate pentru el, precum și web site-ul gtk.php.net cu ajutorul lui Colin Viebrock. Trebuia creată și documentația și James Moore a venit în ajutor în această privință.
PHP-GTK a început să câștige popularitate chiar din momentul lansării sale. Noi avem propria echipă de documentare, manualul continuă să se îmbunătățească, oamenii încep să scrie extensii pentru PHP-GTK și tot mai multe aplicații interesante cu ajutorul său.